Cele 10 celebre neuro-mituri după Philippe Lacroix

Ce este un neuro-mit?

Neuro-miturile sunt concepții greșite referitoare la modul în care funcționează creierul uman. Din cauza simplificărilor făcute de mass-media, a motivelor politice și comerciale și a dorinței cercetătorilor de a publica rezultate senzaționale, oamenii iau drept revelație inovatoare o idee incorectă, incompletă sau preliminară. Chiar dacă majoritatea acestor mituri sunt ulterior demontate, ele se înrădăcinează deja în mintea oamenilor înainte de aceasta. Îți prezentăm 10 dintre cele mai cunoscute neuro-mituri și așa-zisa lor fundație neuroștiințifică.

1. „Folosim doar aproximativ 10% din creier”

Acest mit se referă la ideea greșită că folosim doar o fracțiune din creier, subexploatându-i astfel potențialul. Originea lui ar putea merge până în anii 1930, odată cu primele studii asupra creierului. Echipamentele de măsurare, insuficient de sensibile la acea vreme, au dezvăluit anumite zone cerebrale „silencioase”, lăsând impresia că ne folosim creierul doar parțial. O altă ipoteză spune că prezentarea creierului ca o sumă de arii foarte specializate i-a făcut pe oameni să creadă că doar una dintre aceste arii poate funcționa la un moment dat. Se spune, de asemenea, că Einstein ar fi declarat că folosește doar 10% din creierul său. Imagistica cerebrală modernă a contribuit și ea la acest mit, sugerând că doar regiunile colorate ar fi active, deși în realitate aceste zone doar prezintă o activitate mai intensă decât restul creierului.

De fapt, neuro-imagistica arată că, la orice moment, folosim un număr mare de zone interconectate din ambele emisfere cerebrale. Ne folosim întregul creier, chiar și în cele mai simple stări de inactivitate sau când dormim. Potențialul său se dezvoltă datorită plasticității cerebrale, adică a capacității creierului de a se schimba la orice vârstă – în bine sau în rău.

2. „Oamenii sunt predominant de emisferă dreaptă sau stângă”

Ni se spune adesea că oamenii creativi au o „emisferă dreaptă”, în timp ce persoanele raționale sunt mai „de emisferă stângă”. Ideea că am folosi una dintre emisfere mai mult decât cealaltă nu se bazează pe... nimic. Testul online cu dansatoarea care se rotește pentru a identifica acest profil imaginar arată, de fapt, o proprietate cu totul diferită a creierului uman. Aceasta se numește percepție bistabilă a unui stimul ambiguu: scena vizuală a dansatoarei poate fi interpretată în două moduri (rotindu-se într-o parte sau alta). Creierul alege inițial o percepție, apoi, după un timp, o schimbă cu cealaltă.

Această credință eronată se bazează pe faptul că există o specializare relativă a emisferelor, adică cele două jumătăți ale creierului nu fac exact același lucru. Această asimetrie nu are de-a face cu personalitatea. De exemplu, emisfera stângă găzduiește principalele funcții ale vorbirii (la dreptaci). Emisfera dreaptă este mai eficientă pentru percepția adâncimii. Totuși, majoritatea sarcinilor pe care le facem necesită colaborarea ambelor emisfere, unite printr-o cale vastă de comunicare numită „corpus callosum”. Indiferent dacă vrem să gândim sau să creăm, ambele jumătăți ale creierului nostru cooperează constant.

Acest mit a permis unei generații întregi de consultanți în HR și dezvoltare personală să profite de o adevărată avalanșă de publicații și seminarii între anii 1990 și 2000.

3. „Învățarea este doar o chestiune de copilărie timpurie”

Potrivit acestei idei greșite, este esențial să învățăm anumite lucruri înainte de o anumită vârstă, altfel va fi foarte dificil sau chiar imposibil să le dobândim mai târziu. „Totul se întâmplă între 3 și 6 ani”, susține acest mit.

Plasticitatea neuronală, adică abilitatea creierului de a se adapta, este cea mai intensă la începutul vieții, motiv pentru care copiii acumulează cunoștințe atât de rapid. Perioadele optime pentru învățare se numesc „sensibile” sau „critice”. Învățarea este cu siguranță posibilă și ulterior, doar că va dura mai mult și va fi mai dificilă. Omul este programat neurologic să învețe toată viața, chiar și la vârste înaintate.

Acest articol are la bază cartea “Neuro Learning: Les neurosciences au service de la formation”, o lucrare remarcabilă care „reprezintă o realizare pedagogică remarcabilă, întrucât transformă un proces extrem de disruptiv într-un grup de noi oportunități de învățare”.

4. „Există trei stiluri de învățare”

Acest mit, răspândit în special printre profesori, susține că fiecare persoană are o modalitate preferată de a învăța: vizuală, auditivă sau kinestezică. Aceste preferințe, când există, sunt de fapt obiceiuri de lucru, iar știința arată că adoptarea lor nu aduce beneficii suplimentare.

Indiferent de preferințele individuale, omul este, în primul rând, o ființă vizuală. S-a dovedit că adăugarea unei imagini la o explicație facilitează învățarea pentru oricine; multiplicarea canalelor senzoriale sporește atenția și memorarea la toți indivizii.

Reflecțiile recente ale specialiștilor în educația adulților au pus sub semnul întrebării întreaga temă a „stilurilor de învățare”.

5. „Ascultarea lui Mozart te face mai inteligent”

Acest mit provine dintr-o „eroare” științifică. În 1973, cercetători americani au publicat rezultate într-o prestigioasă revistă Nature, indicând o creștere a IQ-ului după audierea unei sonate de Mozart. În studiu, trei grupuri de adulți au fost supuși unui set de teste cognitive IQ înainte și după ce au ascultat fie Mozart, fie o melodie relaxantă, fie nimic. Grupul „Mozart” a prezentat o ușoară creștere a abilităților de raționament spațial, însă efectul a durat doar câteva minute. Celelalte teste nu au arătat nimic, dar rezultatele, deși preliminare, au făcut înconjurul lumii.

A fost nevoie de peste cincisprezece ani pentru a accepta realitatea: deși riguros, studiul inițial a furnizat rezultate eronate. Între timp, însă, mitul a prins rădăcini, iar produsele certificate cu „efectul Mozart” au invadat piața educațională globală, promițând să dezvolte inteligența copiilor încă din uter. De menționat că studiul se referea exclusiv la adulți.

Chiar dacă „efectul Mozart” s-a dovedit o iluzie științifică, cercetări recente sugerează că studiul muzicii în copilărie potențează cogniția (White-Schwoch, 2013).

6. „Așa-numitul Brain Gym® îmbunătățește învățarea”

Programul Brain Gym® pretinde că îmbunătățește transferul de informații între cele două emisfere ale creierului printr-o serie de exerciții. De exemplu, membrii sunt încurajați să respire pe nara stângă pentru a stimula partea dreaptă a creierului, ceea ce nu are nicio bază științifică.

Creat de un profesor britanic și vândut în optzeci de țări, această metodă pretinde greșit că se bazează pe neuroștiință. În ciuda demersurilor științifice care îi contestă eficacitatea, programul încă atrage educatori din multe țări. Este de menționat că autorii au eliminat cele mai absurde afirmații din edițiile recente.

Chiar dacă exercițiile fizice sunt cu adevărat benefice pentru creier, Brain Gym® a fost unanim respins de comunitatea științifică.

7. „Creierul femeilor/tinerilor favorizează multitasking-ul”

Se afirmă adesea că femeile și generațiile tinere sunt mai abile în realizarea mai multor activități simultan. Întrebarea este: „Sunt ele mai productive gestionând mai multe sarcini în paralel?”. Răspunsul științific este categoric „Nu”. Dimpotrivă, acumularea de sarcini în paralel solicită suplimentar creierul. Acesta este, printre altele, motivul pentru care a fost interzisă folosirea telefonului la volan.

Realizarea a două sarcini în același timp este posibilă doar atunci când una dintre ele este complet automatizată, cum ar fi vorbitul în timp ce mergem. Chiar și așa, activitatea automată poate fi ușor întreruptă de situații neprevăzute. Creierul nostru este mult mai eficient atunci când execută o singură sarcină, indiferent de vârstă sau sex.

8. „Bărbații și femeile au inteligențe radical diferite”

Se spune adesea că bărbații și femeile au tipuri de inteligență diferite și că, de exemplu, bărbații sunt mai pricepuți la matematică. Este adevărat? Anatomia arată că creierul masculin este mai mare și mai greu decât cel feminin. Există și diferențe funcționale: aria vorbirii, de exemplu, pare a fi mai activă în creierul femeilor. Cele două creiere nu sunt „scăldate” în aceleași substanțe hormonale, dar nu s-a stabilit nicio legătură între aceste variații și eventuale diferențe de funcționare cognitivă.

Chiar dacă în trecut s-a sugerat că băieții au o superioritate față de fete la matematică, cercetări mai recente contestă această idee. Un studiu desfășurat în 86 de țări a arătat că diferența, dacă există, este foarte mică și este atribuită mai degrabă factorilor sociali decât sexului. O meta-analiză a arătat că elevele au obținut, în ultimul secol, note mai bune decât băieții, indiferent de materie.

Deși există diferențe biologice între creierul masculin și feminin, acestea nu au o semnificație clară. În special, nu există dovezi că inteligența masculină și feminină ar fi semnificativ diferită (de altfel, nu avem nici măcar o definiție științifică clară a inteligenței...).

9. „Jocurile video de Brain Training sunt foarte eficiente”

Brain training, jocurile video concepute pentru a stimula creierul, foarte populare în Statele Unite, au ajuns și pe piața europeană. Produc oare ele îmbunătățiri de lungă durată ale funcțiilor cognitive? Multe studii încearcă să răspundă la această întrebare. Deocamdată, rezultatele sunt dezamăgitoare. O echipă de cercetători chiar a lansat o campanie pentru a demasca aceste produse în fața consumatorilor.

Un studiu amplu, publicat în Nature, a analizat efectele comparate a trei metode de antrenament la 11.430 de adulți:

• Antrenament video tip Brain training;
• Raționament clasic și rezolvarea de probleme;
• Răspunsuri la întrebări uzuale folosind internetul.

După șase săptămâni, toate cele trei grupuri au înregistrat creșteri similare ale scorurilor cognitive.

Două studii efectuate în școli franceze au arătat că efectul Nintendo Brain training este similar cu cel al jocurilor pe hârtie sau cu creionul.

Lăsând la o parte lipsa rezultatelor convingătoare, principala întrebare legată de aceste jocuri este transferabilitatea abilităților și cunoștințelor oferite. Pentru a deveni mai bun la o anumită sarcină, este suficient să exersezi. Așadar, dacă îți îmbunătățești scorul la un joc apăsând mai rapid pe o țintă, asta nu înseamnă că vei avea performanțe cognitive mai bune în viața de zi cu zi.

Totuși, există trei piste serioase, deși preliminare:

• Antrenamentul memoriei de lucru, mai ales la persoane cu deficit de atenție;
• Antrenamentul atenției și al funcțiilor executive;
• Jocurile video simple, bazate pe acțiune, îmbunătățesc cogniția spațială în mod general și durabil.

10. „Poți învăța în timp ce dormi”

Mitul conform căruia poți învăța în timp ce dormi nu este nou. Cercetătorii din fosta Uniune Sovietică au încercat să clarifice această chestiune în anii ’50 și ’60. Unele dintre studiile lor au oferit rezultate pozitive, însă acestea prezentau grave erori metodologice. Din acest motiv, cercetătorii occidentali nu au reușit niciodată să reproducă aceste rezultate.

Pentru a învăța, trebuie să fii treaz, deoarece sunt necesare eforturi conștiente. Chiar dacă nu putem învăța în somn, acesta rămâne esențial pentru dezvoltarea și funcționarea creierului. Printre altele, somnul permite consolidarea informațiilor învățate în stare de veghe.

Dezmințirea miturilor cu ajutorul neuroștiinței

Cinci dovezi științifice

• Folosim 100% din creierul nostru.
• Multitasking = încetinire + greșeli.
• Creierul nostru este programat să învețe toată viața.
• Toți suntem în principal „vizuali”.
• Creierele masculine/feminine: mai multe asemănări decât diferențe.

Cinci teorii respinse de știință

• Metodele de învățare vizuală/auditivă/kinestezică;
• Abordarea creier drept/stâng;
• „Efectul Mozart”;
• Brain Gym®;
• Jocurile video tip Brain training

Surse

Acest articol are la bază cartea “Neuro Learning: Les neurosciences au service de la formation”, o lucrare remarcabilă care „reprezintă o realizare pedagogică remarcabilă, întrucât transformă un proces extrem de disruptiv într-un grup de noi oportunități de învățare”.

Sursa: Medjad, N., Gil, P. & Lacroix, P. (2017).Neuro Learning: Les neurosciences au service de la formation.Paris: Eyrolles.